Conjunctivita

Conjunctivita

  1. Ce este conjunctivita
  2. Semne si simptome in conjunctivita
  3. Conjunctivita alergica
  4. Conjunctivita virala
  5. Conjunctivita bacteriana
  6. Conjunctivita fungica
  7. Conjunctivita chimica
  8. Conjunctivita de piscina
  9. Diagnosticul conjunctivitei
  10. Igiena si preventia conjunctivitei

Ce este conjunctivita?

Conjunctivita este o afectiune inflamatorie a conjunctivei oculare. Aceasta este o membrana transparenta care acoperă „albul ochiului”, incepand de la cornee și pana pe interiorul pleoapelor, cu rol principal in protectia și umezirea ochiului. 

Semne și simptome in conjunctivita

Semnul distinctiv este cel de “ochi rosu”, acesta fiind motivul principal care aduce pacientul la medic. 

Simptomele frecvente resimtite de pacient sunt senzatia usturime, de intepatura, de corp strain sau ‘nisip in ochi’,  asociate cu mancarimea ochiului și secretiile. In functie de cauza, secretiile pot fi apoase, mucoase (vascoase)  sau purulente (alb-galbui, galben verzui).

In conjunctivita nu este modificata acuitatea vizuala. Daca inflamatia este puternica, conjunctivita se poate complica cu afectarea corneei (keratita), care se insoteste de scaderea vederii.

Uneori apar și manifestari la nivelul pleoapelor. Acestea pot fi umflate (edem palpebral) in conjunctivitele alergice sau pot exista leziuni specifice (vezicule), in blefaro-conjunctivitele virale (cu virus herpetic sau varicelo-zosterian). 

Este important de stiut ca ochiul rosu nu inseamna obligatoriu conjunctivita. Exista afectiuni grave oculare care se insotesc de inrosirea ochilor (iridociclita, keratita, atacul acut de glaucom, prezenta de corp strain cornean); nediagnosticate la timp și netratate, pot duce la afectarea severa a vederii pe termen lung. De aceea, este important ca tratamentul sa fie instituit de catre medicul oftalmolog, intarzierea prezentarii la control sau automedicatia putand influenta negativ evolutia bolii. 

Conjunctivita alergica

Conjunctivita alergica reprezintă inflamatia conjunctivei cauzata de prezenta unui alergen sau iritant (praf, polen, acarieni, scame, mucegai etc). 

Uneori poate sa apara ca reacție la anumite medicamente sau substanțe pe care le punem în ochi (soluții folosite la întreținerea lentilelor de contact sau picaturi). Conjunctivita alergica este mult mai frecventa in randul persoanelor cu teren alergic cunoscut (astm sau diverse alergi la nivelul pielii), în rândul copiilor și tinerilor, dar si persoanelor care stau in zone cu o cantitate mare de alergeni. 

Simptomatologia este consecința actiunii de aparare a sistemului imunitar in fata alergenilor, fiind reprezentata in primul rand de ochiul rosu, inflamat, lacrimare abundenta, senzatie de arsura la nivelul ochilor si senzatie de mancarime intensă, uneori însoțite de stranut si secretii nazale apoase (rinita alergica). 

Cele mai frecvente forme de conjunctivita alergica sunt reprezentate de conjunctivita sezoniera. Aapare in special in perioada martie – mai, ca reacție la polen sau mucegai. Conjunctivita perenă apare pe toată perioada anului, ca reacție la părul animalelor, praf sau pene. Exista si forme severe de conjunctivita alergica și anume conjunctivita vernala, keratoconjunctivita atopica sau conjunctivita giganto-papilara, care pot duce la complicatii, daca nu beneficiază de tratament adecvat.

Tratamentul conjunctivitei alergice

Conjunctivita alergica poate beneficia de mai multe clase de medicamente (antihistaminice, vasoconstrictoare, antiinflamatoare steroidiene/ nonsteroidiene) in special sub forma topica sau orala, în cazurile severe. Suplimentar tratamentului prescris exista o serie de măsuri ce pot fi implementate pentru controlul simptomatologiei. Vor fi evitati alergenii, se vor folosi comprese reci la nivelul ochilor, dușuri frecvente, utilizarea de lacrimi artificiale. In cazurile in care conjunctivitele nu sunt bine controlate se va consulta un medic alergolog.

Conjunctivita virala 

Conjunctivita virala reprezintă inflamatia conjunctivei din cauza prezentei unor viruși, cel mai frecvent fiind implicat adenovirusul. Acest tip de conjunctivita este extrem de frecventa, mai ales în timpul anotimpului călduros, și este foarte contagioasă (se transmite pe cale aeriană prin particulele respiratorii contaminate, contact direct mana-ochi sau de la apa din piscine care este insuficient clorinata), iar simptomatologia nu este întotdeauna una specifică. Evolutia este in general favorabila, autolimitata in 7-10 zile. 

Exista și conjunctivite produse de virusul herpes simplex, virusul varicelo-zosterian;  acestea pot sa aiba o evolutie mai severa și se pot insoti de afectarea pleopelor și a corneei. 

Conjunctivita virală se manifesta frecvent prin ochi roșu, însoțit de secretii apoase/mucoase. Apar lacrimarea excesiva si uneori o mancarime intensă, dar fără afectarea vederii. Simptomatologia este initial unilaterală (la un sigur ochi), dar cu bilateralizare (la ambii ochi) rapida.

Complicatiile conjunctivitei virale:

Conjunctivita virală este un proces autolimitat cu evoluție buna, însă există situații în care se poate asocia cu manifestări generale (adeno-faringoconjunctivita) sau complicatii la nivel ocular cu afectare corneeana (keratita). 

Tratamentul conjunctivitei virale 

Este un tratament adresat in primul rand ameliorarii simptomatologiei, cu picaturi care reduc roseata, usturimea, mancarime și lacrimarea.  Uneori este utila asocierea de picaturi antibiotice, pentru a preveni o suprainfectie bacteriana.

In cazurile particulare de conjunctivite herpetice sau zosteriene este important tratamentul antiviral specific local, pentru a indeparta riscul complicatiilor. 

O atentie speciala trebuie acordata  limitarii răspândirii in colectivități, intrucat conjunctivitele virale au grad mare de contagiozitate. 

Conjunctivita bacteriana

Conjunctivita bacteriana reprezintă inflamarea conjunctivei cauzata de bacterii.

Agenții microbieni pot fi variati, fie provin din flora saprofita a conjunctivei si pleoapelor, fie externi (prin contact direct mana – ochi), fie de la o infectie clinic inaparentă. Cel mai frecvent întâlniți agenti microbieni sunt Stafilococul, Streptococul, Chlamidia sau Haemophilus influenza.

Simptomatologia conjunctivitei bacteriene este cu debut acut, unilateral (la un singur ochi), frecvent fiind afectat și celalalt ochi.

Se manifesta prin ochi roșu, secretii conjunctivale mucoase sau purulente, alb-galbui, cu lipirea pleoapelor dimineața la trezire, senzatie de corp străin, senzatie de înțepătura, lacrimare, dar fără afectarea vederii. 

Conjunctivita bacteriana este frecventa, foarte contagioasa; aceasta nu doare, dar netratata sau tratată necorespunzător se poate croniciza sau complica cu infecții corneene, afectarea cailor lacrimale sau cicatrici la nivelul pleoapelor.

Tratamentul conjunctivitei bacteriene

Tratamentul este recomandat de medicul oftalmolog, in functie de gravitatea formei de boala. Consta in aplicarea de picaturi sau unguente cu antibiotic, uneori și antiinflamator local. 

In conjunctivita bacteriana se va tine cont, in primul rand, de igiena oculara foarte riguroasă deoarece aceasta se poate răspândi la persoanele din jur. Mâinile se spală cât mai des, medicatia se manevrează astfel încât să nu vină în contact cu secretiile oculare. Local igiena se va menține prin spălarea oculara cu ser fiziologic sau servetele speciale pentru zona ochilor, precum și o igiena corespunzătoare a lucrurilor personale.

Trebuie menționat că este contraindicată pansarea ochiului.

Conjunctivita bacteriana a nou nascutului

Este o forma severa de conjunctivita, produsa de chlamidia sau gonococ, la unii copii nascuti pe cale naturala.  Netratata, poate duce la complicatii importante oculare. De aceea, tuturor copiilor dupa nastere li se administreaza profilactic unguent cu antibiotic sau nitrat de argint in sacul conjunctival.

Noul nascut trebuie urmarit cu atentie, intrucat el poate face secretii oculare persistente și datorita obstructiei canalului lacrimal. In aceasta situatie, medicul oftalmolog recomanda igiena riguroasa, masaj și picaturi cu antiseptice sau antibiotice locale. 

Conjunctivita fungica

Conjunctivita fungica sau micotica reprezintă inflamarea conjunctivei cauzata de infectii fungice sau ciuperci. Cea mai des intalnita este forma cu Candida Albicans. Este o forma rara de conjunctivita, asociata cu alte semne de imunodepresie. Netratata corespunzator poate duce la complicatii grave oculare. 

Tratamentul conjunctivitei fungice

Tratamentul se face cu antifungice locale sub forma de picaturi. 

Conjunctivita chimica

Conjunctivita chimica reprezintă inflamarea conjunctivei cauzata de substante chimice, iritanti sau poluanti. Poate fi produsa și de expunere la radiatii UV.  

Tratamentul conjunctivitei chimice

Prima masura este indepartarea sau neutralizarea agentului cauzator și curatarea suprafetei oculare cat mai bine. Dupa aceasta, in functie de gradul inflamatiei, se administreaza antiinflamatorii și antibiotice locale și sub forma de picaturi. Acestea amelioreaza simptomelor și previn complicatiile. 

Conjunctivita de piscina 

Aceasta forma de conjunctivita poate avea cauza infectioasa sau iritativa. Atunci cand sunt implicati agenti infectiosi, ei pot fi virusuri (adeno-virus) sau bacterii (chlamidia) . Forma iritativa de conjunctivita este produsa de concentratia de clor prea mare din piscina. 

Putem preveni aparitia conjunctivitei de piscina purtand ochelari de inot, clatind bine ochii la iesirea din piscina cu apa curata. Este recomandat sa folosim prosoapele proprii (neutilizate și de alte persoane). 

Tratamentul conjunctivitei de piscina se adreseaza tratarii agentului cauzal. 

Diagnosticul conjunctivitei

Diagnosticul de conjunctivita se va face de către medicul oftalmolog in cadrul consultului de specialitate, pe baza examinării clinice și simptomatologiei. Pot fi necesare teste suplimentare (cum ar fi un examen al secretiei lacrimale) pentru a depista tipul de bacterie care a determinat infectia.

In urma diagnosticarii corecte, se va stabili  tratamentul potrivit pentru fiecare formă de conjunctivita. Este esential sa fie stabilit corect tipul conjunctivitei, pentru ca tratamentul este diferit. Mai mult, aplicarea unui tratament gresit, nu doar ca nu duce la vindecare dar poate complica o conjunctivita. 

Igiena și preventia conjunctivitei

Conjunctivitele virale și bacteriene sunt cele mai contagioase. Pot fi prevenite printr-o igiena buna a mainilor și prin evitarea atingerii ochilor, mai ales in anotimpul cald, cu mainile nespalate. Deasemnea, in cursul tratamentului trebuie pastrata o igiena stricta. Ochiul afectat nu trebuie atins. Adminstrarea picaturilor trebuie facuta cu mare atentie, fara a atinge ochiul cu varful flaconului. In caz de atingere, acesta se contamineaza și trebuie inlocuit. Se vor schimba și igieniza frecvent toate obiectele care pot veni in contact cu ochiul – prosoape, pijamale, fete de perna, etc.

O categorie la risc sunt purtatorii de lentile de contact. Contaminarea se face frecvent prin manipularea lentilelor cu maini murdare. La primele semne de infectare, lentilele trebuie scoase și aruncate impreuna cu caseta in care se pastreaza și solutile aferente. Daca exista suspiciunea de conjunctivita trebuie oprit portul lentilelor (se vor folosi doar ochelarii) și consultat medicul oftalmolog. 

Dr. Monica Apostolescu
Medic specialist oftalmolog, Fondator Clario

Referinte: WebMD

Articolul precedent

Citește și alte articole

cataracta

Cataracta

Ce este cataractaCauzele cataracteiTipuri de cataractaSemne si simptome in cataractaDiagnosticul cataracteiTratament: Operatia de...

Glaucomul

Ce este glaucomul Glaucomul este o afectiune oculara progresiva, care duce in timp...
miopia

Miopia

Ce este miopia? Miopia este un defect de vedere (viciu de refractie) manifestat...

Adaugă un Comentariu

× Ajutor?