Ce este anizocoria?
Inegalitatea pupilelor (anizocoria) reprezintă o situaţie frecvent întâlnită. Cauzele pot fi de la complet benigne (anizocoria fiziologică), până la foarte grave (disecţie carotidiană, anevrism cerebral). Aproximativ 20% din populaţie prezintă anizocorie fiziologică (diferenţa între cele 2 pupile este mai mică de 1 mm). Uneori, anizocoria este descoperită întâmplător de un observator. Alteori, se însoţeşte de alte semne oculare (diplopie, durere, ptoză, anomalii de motilitate).
Este o fectiune permanenta?
Atunci când este descoperită, prezenţa anizocoriei implică obligatoriu controlul oftalmologic. Se examinează dimensiunea pupilelor în lumină, în întuneric, se apreciază forma acestora. Anizocoria mai mare în lumină sugerează că pupila anormală este cea cu diametrul mai mare. Anizocoria mai accentuată în întuneric sugerează că pupila anormală este cea cu diametrul mai mic.
Care sunt cauzele aparitiei anizocoriei?
Dacă pupila anormală este mică (miotică), cauzele pot fi multiple.
Poate fi urmarea instilării unor picaturi cu efect miotic (pilocarpina).
Inflamatii ale ochiului se pot insoti de mioza. Iridociclita produce mioza, însoţită de durere oculară, roşeaţă, precipitate în camera anterioară.
Sindromul Horner, caracterizat prin mioză, ptoză uşoară, heterocromia irisului, anhidroză pe partea afectată, se produce prin pareza simpatică (în accident vascular cerebral), afectarea coloanei cervicale (tumoră, inflamaţie), leziuni ale vârfului plămânului (tumori, metastaze), adenom tiroidian, disecţia carotidei interne.
Pupila Argyll Robertson (de cauza sifilitică) – este o afecţiune asimptomatică, în care ambele pupile sunt miotice, neregulate, cu uşoară anizocorie. Specifică este reactivitatea slabă sau absentă la lumină, dar cu păstrarea constricţiei în convergenţă.
Dacă pupila anormală este mai mare (midriatică), pot fi implicate mai multe cauze: instilarea unor picaturi midriatice (ex. atropina), un traumatism ocular cu lezarea sfincterului irian.
Pupila tonică Adie se caracterizează prin midriaza neregulată, fotofobie, reacţie minimă la lumină şi tonică la convergenţă. Specifică este hipersensibilitatea la pilocarpina diluată. Adesea, afecţiunea este idiopatică⁷, dar poate apărea şi după traumatisme, intervenţii chirurgicale orbitare, în infecţia cu herpes zoster.
Paralizia de nerv oculomotor (III) se asociază cu ptoză, paralizii ale muşchilor extraoculari. Atunci când este însoţită de afectarea pupilei (midriaza fixă), cauzele paraliziei pot fi: anevrisme ale arterei comunicante posterioare, tumori, traumatisme cerebrale, leziuni ale sinusului cavernos, boli orbitare. Paralizia de N. III fără afectarea pupilei se întâlneşte în boli ischemice microvasculare (diabet, hipertensiune).
Se poate trata?
După cum se observă, în puţine situaţii anizocoria este rezultatul unei afecţiuni strict oculare. Controlul oftalmologic se completează obligatoriu cu examen neurologic, însoţit de radioimagistică (RMN cerebral, coloană cervicală, orbită, gât, torace superior – pentru tumori, metastaze). Angiografia cerebrală poate diagnostica un anevrism cerebral, o disecţie carotidiană. Examinarea clinică şi paraclinică completă pot depista hipertensiune arterială, diabet, semne de infecţie (sifilis).
Tratamentul anizocoriei nu este întotdeauna uşor de realizat, el adresându-se cauzei care a produs afecţiunea. Se tratează, de asemenea, celelalte simptome care însoţesc anizocoria (ptoza, strabismul). Rolul oftalmologului în depistarea şi tratarea anizocoriei este important, dar nu singular. Este obligatorie conlucrarea acestuia cu alte specialităţi medicale şi chirurgicale pentru a diagnostica şi trata corect aceasta afecţiune.
